Bursele europene au deschis luni în urcare puternică, după alegerile din Grecia

Bursele europene au deschis luni în urcare puternică, după alegerile din Grecia
Publicat: 18/06/2012, 11:27
Actualizat: 18/06/2012, 11:27

Bursele europene au deschis luni în urcare puternică, datorită rezultatului alegerilor din Grecia, interpretat de piețe drept pro-austeritate și pro-euro, informează Mediafax.

Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acțiuni europene a crescut cu 1% în debutul ședinței de tranzacționare.

Totodată, indicele FTSE 100 al bursei de la Londra a avansat cu 1,4%, CAC 40 Paris a crescut cu 1,1%, iar DAX – Frankfurt a câștigat 1,2%.

La Madrid, indicele IBEX a deschis în urcare cu 1,8%, potrivit MarketWatch.

Partidele grecești Noua Democrație și Pasok, care susțin programul fiscal și economic convenit cu UE, FMI și BCE în cadrul acordului pentru finanțare externă, au obținut suficiente locuri în Parlamentul elen pentru a forma o coaliție de guvernare. Rezultatul alegerilor a calmat temerile că Grecia ar putea deraia de la țintele fiscale, care trebuie respectate pentru ca statul să continue să primească ajutor extern și să se mențină în zona euro.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...